pasareaadevarului

Bine că avem unde să cheltuim banii! Bine, noi nu avem bani, dar asta nu-i o problemă, că de aia sunt băncile, ca să te îndatorezi. Aşa s-a născut la noi o industrie care paradoxal nu se bazează pe producţie ci pe consum. Noi nu avem o industrie care produce ceva, nu, noi cumpărăm de la alţii şi pe baza aceasta s-a construit bună parte din economia băştinaşă. Principiul probabil că este următorul “Dacă nu producem măcar să consumăm” . Industria producătoare este aproape inexistentă pentru că “rechinii” nu au avut interesul ca noi să fim producători ci au făcut din noi consumatori de produse expirate şi refolosite. Noi şi alţii suntem coşul lor de gunoi pe de o parte şi pe de altă parte se ia de aici tot ce e mai bun, în special resurse umane. Au “rechinii” vre-un interes ca noi la noi să funcţioneze societatea în mod normal? Păi atunci nu ar mai pleca oamenii de aici şi aş înşira mai multe dar ce folos. Toată această nebunie este generată de faptul că această civilizaţie se bazează pe consum. Aşa se ajunge la epuizarea resurselor, umane sau materiale. În urmă rămâne pustiul arid. Şi lăcustele trec apoi la căutarea de noi câmpuri de devastat, alte resurse, mereu nevoia de resurse.
Şi mă întorc la industria mall-urilor. Poate că e bine să ai de unde cumpăra, dar unde e la noi industria care produce? Zilnic milioane de euroi sunt pompaţi într-un uriaş sistem bugetar plin de familii, de şpăgari şi incompetenţi care nu fac nimic decât să cumpere. Ei nu produc nimic pentru că sunt incapabili dar ei sug banii de la buget şi cumpără. O gaură de canal prin care se scurge munca şi efortul celor care chiar muncesc. Şi în urma acestor incompetenţi nu rămâne nimic, nici un produs.
Acesta este un sistem de subjugare, faţă de “rechini”, de dependenţă, pentru că statul devine dependent de “ajutorul” venit de dinafară care alimentează situaţia. Nu produci, ci doar consumi şi dacă ţi-am tăiat alimentarea eşti terminat. Asta este politica gazului, a benzinei, a băncilor, vorbesc la general să nu dau nume. Asta este politica subjugări. De aceea au răsărit la noi mall-urile ca ciupercile după ploaie. Şi când veţi rămâne fără nimic, când aici nu va mai rămâne mare lucru de luat, atunci mallurile vor pleca în alte zări mai interesante. E economie de piaţă frate!
Vor avea însă cel puţin o problemă pe care timid am să încerc să o ridic, poate că cine ştie? Aşa am eu vaga impresie că lucrurile vor lua o cu totul altă cale….

Îmi place muzica de orice fel, nu am preferinţe. Sunt un cunoscător şi găsesc lucruri de apreciat la orice stil muzical. Până de curând nu aveam nimic cu manelele dar avansând în studiile iniţiatice am realizat că muzica îşi are puterea ei de influenţare, mă refer în afara sferei muzicale . Şi atunci am decis să nu mai înghit manelele. La făraş cu ele! După câte orori am văzut în astral, nu-mi mai trebuie ţiganiada. Poate să strige oricine “Discriminare!”, nu mă interesează. Sunt radical atunci când se impune. Şi pentru că la rândul meu am o oarecare putere de influenţare şi asta la nivel macro, mă aştept să mai urmeze un val de eradicare a acestui gen muzical. Să fie clar, nu mai înghiţim manele! Am zis!!!

Orice lucru radiază energie iar această energie se imprimă. Există un schimb de energi între două lucruri care vin în contact. Dacă un obiect stă într-un loc atunci acel loc va purta amprenta obiectului şi invers, obiectul va purta amprenta locului unde a stat. Dacă am fi atât de senzitivi, percepând energiile locale am putea simţi ce obiect- fiinţă a stat în acel loc şi invers percepând energiile obiectului fiinţei am putea spune prin ce locuri a fost.
Ordinea presupune ca fiecare lucru să se afle la locul lui. Cu cât un obiect va fi la locul lui cu atât schimbul energetic va deveni mai profund şi mai elevat. Cu cât obiectul îşi va schimba locul, cu atât energiile se vor amesteca. Acest amestec nu este prea fast. De aceea Ordinea este necesară pentru ca energiile să nu se amestece iar prin aceasta se vede că Ordinea duce la Perfecţiune.
Fiind într-un loc ajungi să-l cunoşti la perfecţie. Fiind într-o meserie ajungi să o cunoşti la perfecţie. Nu numai locul ci şi meseria ori altele îşi lasă amprenta asupra omului. Fiind într-un domeniu te perfecţionezi, dar schimbând domeniul schimbi şi energiile. La fel şi în relaţii, căci păstrând o relaţie o duci la perfecţiune în timp ce schimbând partenerul schimbi energiile ceea ce va fi dificil. Orice obiect îşi are locul său şi orice om îşi are locul său în care se poate reface. Locul unde ne refacem, unde ne reâncărcăm bateriile va fi întotdeauna acasă şi nu aiurea la cucurigu. “Acasă” este acel loc care este deja saturat de propriile noastre energi şi unde nu mai trebuie să deversăm energia, ci o primim înapoi. De aceea orice schimbare aduce un rău, o suferinţă, va aduce un amestec de energii pe care-l vei resimţi neplăcut. Fereşte-te cât poţi de schimbare, fereşte-te să faci ori să ai multe lucruri, relaţi, că implică amestecuri neplăcute. Păstrează Ordinea şi prin Ordine vei ajunge la Perfecţiune.

Noi oamenii avem capacitatea de a ne transfera energia în diverse lucruri. Pun pariu că nu ştiaţi asta. Dar cred că o simţiţi şi fără să vă spună cineva, numai că vi se părea ceva învăluit în mister. Într-un mod sau altul investim energiile noastre în diverse fiinţe ori lucruri. Investim energiile noastre în fiinţele iubite. Copiii investesc din energia lor în jucării ataşându-se de ele. Ţinem la maşina noastră ori poate la o haină aspectuoasă, poate că ţinem la casă, la ordinea din ea, pe care am făcut-o cu atâta străduinţă. Ţinem fără îndoială la rodul muncii noastre şi nu vrem să-l vedem călcat în picioare de vre-un şef prost. „Hei e munca mea acolo, e efortul meu!” Mai mult decât atât, rodul muncii voastre conţine şi o parte din energia voastră. Dacă am fi mai înzestraţi senzitiv am putea percepe al cui e cutare lucru ori cine l-a făcut, doar după energiile pe care acesta le conţine. Aceste energii se reflectă uneori la exterior prin ce am numi „Modus operandi” adică stil, mod de operare, dar nu e acelaşi lucru cu energiile desigur.
Fără îndoială că cel mai mult punem suflet în fiinţele pe care le iubim, aşa că orice le afectează pe ele ne afectează şi pe noi şi orice rupere a unei relaţii ori dispariţie, rupe de fapt sufletul nostru. Am investit în ceva care dispare. Cum spun cântecele „A plecat cu inima mea”. Asta este o pierdere mai mare şi mai tragică decât o pierdere la bursă.
Nu v-aţi gândit la voi ca fiind adevăraţi investitori, dar vă spun eu că sunteţi. Investiţi suflet în ideile ale căror partizani sunteţi. Investiţi în domeniile în care vă place să vă manifestaţi. Investiţi în acel instituţii în care credeţi, investiţi în serviciul pe care-l prestaţi. Valoarea unui lucru este dată de investiţia voastră în el. Dacă nu aţi preţui aurul, acesta ar ajunge la preţuri derizorii. Dacă nu aţi aprecia o marcă de maşină aceasta nu s-ar mai fabrica. Desigur nu este chiar aşa căci noi vrem să investim cu cap, în lucrurile bine făcute, de calitate sau care ni se potrivesc. Preţuim talentul, preţuim pe oamenii care muncesc (sau nu?) preţuim pe cei care la rândul lor ne preţuiesc. Sunt o grămadă de investiţii pe care le faceţi în lumea asta. Dar toate astea fixează omul în această lume efemeră pământeană. De aceea spune Iisus să strângem comoară în cer şi nu pe Pământ, căci unde e comoara acolo e şi sufletul omului. Înţelegeţi asta, omul îşi pune sufletul să adune comoară pe Pământ, deci sufletul lui rămâne aici, ataşat de Pământ. Şi mai spune Iisus că mai uşor îi e unei cămile să trecă prin urechile acului decât unui bogat să intre în împărăţia Cerului. Faza cu cămila e chiar amuzantă. Bogatul însă adunând comoara nemăsurată pe Pământ se ataşează de acest loc şi mai mult, cu cât are mai mare bogăţie cu atât mai mult din energie va pierde investind în prea multe lucruri. La polul opus sunt cei săraci care nu au adunat prea multe pe Pământ şi care nu prea au ce pierde. Iisus spune „Fericiţi cei săraci cu duhul că a lor este Împărăţia Cerului”. Nu sunt sigur că aceasta este o traducere exactă a cuvintelor lui Iisus dar uite cum apare termenul de „sărac” legat de “Împărăţia Cerului”. Se poate foarte bine ca textul să fie modificat de popi, din simplu „sărac” în „sărac cu duhul”, pentru ca biserica să nu trebuiască să-şi justifice avuţiile.
Oricum ideea care rezidă este aceea de a nu te implica prea tare aici pe Pământ, de a nu te întinde mai mult decât ţi-e plapuma. Doar minimul necesar aşa cum cânta ursul Baloo în “Cartea junglei”

Ştiai că ţi se fac farmece? Îţi spun eu că ţi se fac, tot timpul. Tot timpul ţi se bagă o laternă în ochi, o lampă de interogatoriu ca tu să clipeşti zăpăcit. Tot timpul ai ofertele prezente în faţa ochilor, la televizor, pe stradă: uite colo ajungi ieftin la viena, uite colo magazinul cu cele mai mici preţuri, uite neamule medicamentul ăla miraculos. Dar sunt sigur că tu nu şti nici măcar ce sunt farmecele. Aşa că nu ştiu cum ai putea să le eviţi. Şi apoi farmecele nu sunt neapărat şi rele, nu. Ele fac parte din viaţa noastră, din natura noastră, numai că ar fi înţelept să le vedem, să ştim cum acţionează. Fermecat este şi fluturele care se îndreaptă noaptea spre lumina becului. Poţi cădea în farmecele unei femei frumoase numai că s-ar putea cine ştie în ce hal să ajungi după ce rămâi fără bani în buzunare, căci fără îndoială farmecele merg mână în mână cu consumul de orice fel: băuturi, haine scumpe, parfumuri, baruri, farmecele trebuiesc să fie afişate în văzul tuturor. O maşină sclipitoare, decapotabilă, un Ferarri, un Lamborghini, un Mercedes le faremecă pe fete cu luxul şi splendoarea etalate, cu vopseaua strălucitoare, cu muzica dată la maxim atingând pragul surzeniei, cu motorul de sute de cai putere ambalat la plecare, zgomotul acela asurzitor indica potenţa individului a cărui moacă răsare în parbriz. Că nu-i nimic de capul lui asta-i altă treabă, dar hainele scumpe şi ceasurile şi brăţările, inelele stau agăţate pe el precum podoabele în pomul de Crăciun. Toate astea că să ia minţile. Şi spre marea satisfacţie a lui Freud, toate astea, amăgirea, voseaua şi tinicheaua, urletele şi strălucirile, toate au vădit conotaţi sexuale. Aşa înţelegem că civilizaţia alunecă din ce în ce mai rău în material, duse într-acolo de sexualitate exacerbată, de o exagerare a folosiri farmecelor. Căci farmecele şi vrăjile până la urmă sunt naturale numai că uni au scăpat hăţurile de sub control. Şi aşa au devenit ei sclavii formelor şi ai aparenţelor.
În afara ta sunt înşelătoriile. Dacă vrei să scapi de amăgire, doar închide ochii şi stai în tăcere, în linişte: Adevărul este în interiorul tău.

Cu un timp în urmă, cam vreo trei sau patru ani, in astral primeam informaţia cum că civilizaţiile extraterestre (oops!) sunt dispuse să-i ajute pe pământeni, cu o anume condiţie. Nu am să divulg acea condiţie, dar ideea aşa cum am înţeles-o eu, era ca pământenii trebuie să lupte să se elibereze. Desigur în primul rând mi-a fost greu să înţeleg chestia cu eliberatul. Adică pe vremuri în armată vroiai să te eliberezi de armată. Aşa, deci noi pământenii trebuia să ne eliberăm din ce, ori de cine? Lucrurile păreau tare ciudate şi greu de înţeles. Chestia cu adevărul care ne eliberează o ştiam, adică ştiam cum lucrează adevărul odată exprimat în cuvinte. Te eliberează de nu te vezi, ori poate că te eliberează din ce nu-ţi doreşti.
Şocul a venit pe măsură ce înţelegeam mai bine şi mai bine manifestarea spiritului în materie. Poate nu ideea în sine m-a şocat, adică idea de aparenţă, de dependenţă, de tinichea vopsită, ci măsura, scara la care suntem înconjuraţi de aceste grozăvi. Înşelătoria îmi apărea din ce în ce mai evidentă şi mai repulsivă. Nu aveţi idee la ce scară se întinde această capcană, nu aveţi idee voi câte lucruri dau dependenţă!! Omul este prins în aceste mici capcane în care se vâră de bună voie. Este adevărul care îţi permite să vezi toate aceste lucruri. Şi atunci m-am simţit scârbit de ele, de păcăleala şi înşelătoria ce vine din materie, căci ea pare şi se dă frumoasă şi bună şi atrage omul în capcanele ei dar până la urmă se ofileşte şi se zbârceşte şi se face praf şi pulbere căci nu este decât o înşelătorie şi o aparenţă.
Se spune că minciuna are picioare scurte. Acesta este un adevăr cu privire la lucrurile părelnice, care lucruri părelnice nu pot dăinui ci pier. Şi se mai spune că lucrurile fără de Dumnezeu nu dăinuie ceea ce este iarăşi adevărat. Toate aceste aparenţe dispar, timpul le face pulbere, le dezmembrează, nici o minciună nu trăieşte veşnic, nici o păcăleală nu ţine la nesfârşit, vopseaua de pe dinafară se va şterge în timp.
Eliberarea presupune eliberarea de toate aceste dependenţe din jurul nostru, eliberarea de aparenţe, de înşelătorie, de minciună şi de păcăleală, de prostire. Aceasta este Eliberarea şi desigur e lucrarea Adevărului care scoate la iveală lucrurile aşa cum sunt ele şi nu aşa cum se sclifosesc ele să ne apară în chip mincinos.
E multă înşelătorie şi prefăcătorie în vorbe de aceea Adevărul dacă îl căutaţi îl veţi găsi mai curând în linişte şi în tăcere.

Zilele trecute am deschis televizorul şi am dat peste Pavel Coruţ. M-a lăsat cu gura căscată ce afirma acest individ cu mari pretenţii de cunoscător. Coruţ afirma pe sticlă sus şi tare cum că “Diavolul este o păcăleală, nu există diavol”. Nu mi-a venit să cred când am auzit, adică această chestie este o păcăleală veche, căci doar se spune că “Cea mai mare înşelătorie a Diavolului a fost să-i facă pe oameni să creadă că nu există”. Acum vine Coruţ, autorul a peste o sută de cărţi aşa cum se prezintă singur şi ne învaţă pe noi cum că Michiduţă cu coarne de fapt nu este. Chestia poate asta prinde la uni mai blegi, dar eu ce să-i spun lui nea Coruţ prostitorul? Adică nu am idee ce hram poartă Coruţ, dacă este rău intenţionat sau doar manipulat. Adică eu imi dau la gioale cu Michiduţă de atâta amar de timp şi vine un nătărău să-mi zică-n faţă că Michiduţă nu există. “Care dintre ei nu există?” l-aş întreba, că ştiu mai mulţi. Aş putea avea acceptul dânsului să-l iau cu mine la o plimbărică prin astral să vizităm nişte locuri ceva mai sumbre ca Ferentariul?
Adică ce-aş putea zice la afirmaţia năucitor-prostitoare a lui Coruţ? Nimic, doar să-l notez aici pe Coruţ ca unul care face jocuri foarte murdare. Mai încearcă nea Coruţele să ne înşeli, că aici e sat fără câini şi nu te vede, nu te aude şi nu te ştie nimeni.
Oare aşa să fie? Eu cred că şi-o va lua la ţurloaie, dacă tot a intrat în joc.
Şi acum să trecem peste chestia asta, că doar nu ne-o sta mintea la urâciuni.

Avansând în cunoaştere cu fiecare zi ce trece, civilizaţia modernă mi se relevă a fi din ce în ce mai fadă şi mai de prost gust. Nu faptul că mergem pe un drum greşit mă surprinde, căci asta ştiu de atâţia ani, ci mă suprind proporţiile pe care le-a luat această deveire de la curs.
Această civilizaţie trăieşte într-o lume a aparenţelor, este un fapt ce poate fi dovedit, este incontestabil. Este o lume care face mult zgomot, se scaldă în lumini, fum, o nebunie totală pentru ce? Prosteala, este cuvântul care cred că i se potriveşte, care defineşte această civilizaţie. Omul este prostit că nu se poate altfel. Nu există un mijloc de transport care să nu facă “Prrrprrrr!! Brrrrruuum!” Să cârâie, să pârâie, să scoată fum, şi să te orbească cu luminile noaptea! Suntem prostiţi că nu există o altă posibilitate ca să te încălzeşti decât să defrişezi pădurile ori să plăteşti de te usuci gaze, curentul electric. Civilizaţia becului consumator, a maşinilor consumatoare. Orice tehnologie care există necesită alimentare cu curent, benzină, motorină şi apoi să vezi cum începe şi pârâie şi cârâie!
Spectacolul acesta de prost gust ne însoţeşte la tot pasul. Eu îmi pun mâinile în cap când văd lansarea vreunei navete spaţiale! Acolo e minunea progresului civilizaţiei moderne, este culmea decibelilor, a gazelor, e un imens nor de praf, fum, zgomot infernal, flăcări se întind de-a lungul orizontului. Şi în final numita rachetă se desprinde şi o ia la goană în spaţiu înfruntând şi luptându-se din greu cu rezistenţa aerului şi cu gravitaţia. Mult zgomot pentru nimic!
La momentul actual aceasta este starea civilizaţiei umane dominată de aparenţe. Totul se află la exterior. Eforturile omului sunt îndreptate către exteriorul lui. Luptă-te omule să-ţi iei o casă! Ia-ţi o maşinărie! Un automobil, i-aţi frigider, investeşte omule cât poţi în minunăţiile din exteriorul tău! Îngrijeşte-te de grădină! Ia-ţi haine, scumpe eventual!
Civilizaţia prosteli, a cuvintelor multe aiuritoare, a influenţei şi a dependenţei, a stăpânului şi a sclavului. Căci toate astea dau dependenţă! Dependenţă de curent electric. Dependenţă de benzină. Dependenţă de mai ştiu eu ce Cola, tutun, medicamente. Dependenţa omului de tot felul de lucruri, e doar o altă formă de sclavie. Şi noi toţi simţim asta în fiecare zi! Dar nu ştim care-i calea cealaltă. Se poate şi altfel? Există şi altfel de tehnologii? Da, se poate şi altfel. Se poate să nu mai depinzi de diferiţi furnizori, se poate să nu mai fie nevoie să plăteşti, se poate să nu fi consumator!
Probabil cândva, ceva se va schimba.

O altă întâmplare, tot de soiul celei precedente, de realitate programată. Înainte de Anul Nou mi s-a întâmplat. În prealabil trebuie să precizez faptul că mai înainte mă gândisem să-i furnizez unui confrate nişte informaţii. Aceasta a fost CAUZA, resortul care a pus în mişcare mecansimul. Eu gândesc treaba asta şi apoi să stai să vezi scenariu, să vezi ce face Mintea cu mine, scenă de teatru live, fiind în prim plan desigur.
Deci cobor eu jos din bloc, la maşina care era parcată în apropiere. Nu-mi amintesc cu exactitate ce am trebăluit eu pe acolo, am deschis portbagajul, apoi l-am închis. Dau să mă întorc în casă. Dar nu mă întorc. Rămân fixat în apropierea scării blocului. Pur şi simplu m-am oprit şi am stat fără să ştiu de ce, fără nici o noimă, doar m-am oprit şi am stat aşa fix precum stâlpul . Ceea ce m-a frapat pe moment a fost faptul că nu aveam nici cea mai mică idee de ce m-am oprit. Dar sunt obişnuit, adică mă aştept să mi se întâmle astfel de lucruri în care eu să fiu depăşit, să nu ştiu, să nu am idee, mă aştept să mă întâlnesc cu neprevăzutul. Şi de aceea am continuat să stau acolo, conştient fiind de lipsa de logică a acelei situaţii. Au trecut minute. Apoi într-un final m-am urnit şi am dat să intru în bloc. În faţa uşii un vecin vroia să intre. Eu scot cheia de la uşă, pe care o aveam la îndemână şi îi deschid serviabil omului. Ne-am urat La Mulţi Ani şi tot şirul acela urări interminabile , vecinul “S” a intrat iar eu m-am oprit pentru a doua oară, de data asta din pură voinţă. Instantaneu mi-am dat seama că pe vecin îl cheamă “S”. Am stat şi am privit la scena în care tocmai jucasem, căci numele asociat acelui confrate era foarte apropiat cu cel al vecinului meu. El “S”, vecinul tot “S”.
Eu am gândit să-i ofer informaţii confratelui meu “S”, realitatea mi-a replicat şi i-am deschis uşa vecinului meu “S”.
Astfel de lucruri se întâmplă la absolut toată lumea numai că omul nu are idee de ce i se întâmplă. A fost nevoie să aştept, fără să înţeleg de ce, doar pentru a mă sincroniza cu vecinul, să fim în acelaşi timp în acelaşi loc pentru a juca sceneta . Credeţi că vă întâlniţi cu tot soiul de personaje şi cu tot soiul de situaţii zi de zi fără ca asta să aibă sens? E Lumea o carte deschisă care vă aşteaptă doar să o citiţi.